miercuri, 6 decembrie 2017

 Se aşterne aer de sărbătoare peste oraşe mari ca vina-mi că îmi regretam trecutul,
 M-am renegat să mă găsesc apoi de unde trebuia să plec odinioară.
 Uite câte ţi-am spus despre mine până acum.
 Din respect şi pentru a păstra în viaţă echitatea,   Citeşte-mă cu buletinul la tine
Sau măcar cu sufletul deschis.
 Uite, uită iute că trebuia să-ţi aminteşti de aproape,
 Altfel rămâi aici cu restul, altfel rămân la fel şi eu  şi eu sunt altfel.
 Blocurile poartă doliu                    
 Să scoată în evidenţă griul trist
 Care devine vesel în 24-25,
 Şi moare pe-ntăi ca să învie altă dată.

marți, 4 aprilie 2017


                     Mă bucur de un trecut halucinant cu 
                          "trage tot şi spor la treabă"
La treabă! La tablă! Dar trecutul d'aia e trecut că trece şi d'aia te simţi trist când spui că eşti trecut prin viaţă, ai fost deja peste tot, atunci de ce nu te opreşti? De ce nu mă opresc? De ce nu mă opreşti? Mai bine ne oprim pe stradă, ne salutăm trecător şi trecem cu ochii închişi unii pe lângă alţii că ştim deja ce ne aşteaptă, suntem trecuţi, prin viaţă.

luni, 6 martie 2017

Voiam să mănânc dar aveam emoții parcă era prima oară în viața mea când făceam asta. Încă îmi stătea pe papile gustul insomniei de aseară și cu fiecare gură zdravănă de apă se întindea pe esofag și ajungea în stomac unde se izbea puternic de un gol imens lăsat acolo de cele trei nopți de nesomn și nefoame. Îmi plăcea tristețea, mă bucuram tare când mă lovea câte o castană a destinului în plină vară. Toamnă dacă era înțelegeam perfect să-mi iau castane în creștet si nici n-aș fi băgat de seamă. Îmi plăcea când rămâneam cu ochii în soare la venirea nopții, pâna într-o zi când am spus: Doamne ce egoist sunt, de ce să sufăr numai eu, tre' să sufere toată lumea și am început să scriu.

miercuri, 22 februarie 2017

Îmi amintesc perfect acum: m-am sinucis psihic, ucigându-mi amintirile.
M-am supărat pe mine și m-am pedepsit ținându-mă prizonier la colț de bloc până am dezvoltat sindromul Stockholm. Atunci m-am supărat și mai tare pe mine, că am ajuns să mă iubesc, conștient că nu sunt ceea ce-mi doream.
Au urmat veri în care nu mai puteam distinge mirosul de heleșteu de mirosul de amfepramonă. Mi-am franjurat copilăria ca un spadasin umil cu vise de Aramis - pe vremea aia se purtau franjurile. Mi-au fost furate apusuri pe care le-am căutat până la răsărit și degeaba, nici umbră de ele!
De frică să nu fiu furat iar, am tras toate zăvoarele la ușile din jur și toate zăbrelele la ferestre și acum nu mă mai fură nici somnul.
Ma spăl pe faţă, trec mâinile prin păr, îl dau pe spate, aplic ultima speranţă din parfumul rămas, mă îmbrac, încalţ nişte 41-uri jumate - jumate noi,
şi ma duc sa mă iert.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017






Pune-ţi ochelarii! Asta-i o fotografie cu peticul meu de oraş. Aici oraşul a fost rupt de vânt şi ploi tăioase. Aici te dai rotund la colţul blocului sau dacă eşti deja rotund te dai după colţ să pari mai skinny. M-am otrăvit cu leacuri contrafăcute de-alungul timpului. Voiam sa mă vindec de singurătate si m-am îmbolnăvit de ură, voiam sa mă vindec de ură si m-am îmbolnăvit de tristeţe , când am vrut să mă vindec de tristeţe m-am îmbolnăvit iar de singurătate. Mi-am dat seama că nu leacul tre' să-l caut. Eram perfect sănătos si încercând să mă vindec de boli închipuite mă îmbolnăveam neştiutor.Azi sunt bine, eram bolnav de toate alea dar îmi revin încet încet.A trebuit să mor de câteva ori ca să pot să trăiesc. Acum otrava ei mă vindecă.


joi, 29 decembrie 2016